Mi-e dor

Mi-e dor. Imi amintesc cand ne strangeam cu mic, cu mare, intreaga familie (maricica ce-i drept) si petreceam fiecare seara impreuna, inconjurati de rasete, de bucurie. Imi amintesc nostalgia cu care asteptam fiecare vacanta sau sarbatoare, numai cu gandul ca ne vom reintalni cu totii si, astfel, clipele vor capata un cu totul alt sens. Asa, nimic nu era greu, pentru  ca, indiferent de sarcinile pe care le primeam sau de momentele mai putin fericite, seara aducea cu ea solutionarea tuturor problemelor. Obisnuiam sa incep fiecare zi cu un zambet, o gluma si totul avea sa decurga la fel, normal, intreaga zi. Mi-e dor..

 Mi-e dor de glumele infantile, mi-e dor de tachinarile zilnice, mi-e dor de aventurile, escapadele nocturne, mi-e dor de bucuria inegalabila a lucrurilor marunte. Mi-e dor de imbratisarile sincere, ce ma faceau sa nu-mi doresc nimic mai mult.. Mi-e dor de soaptele de neuitat.

Am crescut. Cu timpul, am ajuns sa las in urma aceste lucruri ce ma faceau atat de fericita. As vrea sa ma las din nou purtata de val, sa plutesc. Vreau sa stau si doar sa respir, vreau sa privesc cerul, sa ma cufund in povestile-i pline de culoare, vreau sa admir zilnicele minuni ce ma-nconjoara. Vreau sa traiesc, sa ies din "cutia"-n care ma regasesc pierduta de multe ori. Vreau sa dansez, iar cand o fac, sa nu-mi mai pese de nimic. Vreau sa iubesc. Vreau sa risc, sa-mi depasesc limitele, vreau sa-mi infrunt fiecare teama. Vreau sa traiesc fiecare moment ca si cum ar fi ultimul. Da, vreau. Fiindca.. 

Mi-e dor.